La doar 13 ani, Jana a învățat ce înseamnă frica, durerea și speranța renăscută. Vârsta la care ar fi trebuit să-și petreacă zilele alergând, râzând și practicând karate s-a transformat într-o luptă grea: diagnosticul de tumoră osoasă agresivă i-a schimbat copilăria într-o clipă. Au urmat două intervenții chirurgicale la Chișinău, două încercări de a opri boala care continua să se întoarcă, încăpățânată și amenințătoare.
Pentru familia ei, fiecare zi devenise o bătălie cu incertitudinea. Dar drumul i-a purtat, în cele din urmă, la medicul Adyb Adrian Khal, specialist în ortopedie pentru adulți și copii, cu expertiză în ortopedie oncologică, de la Spitalul Pelican. Acolo, printre explicații calme și priviri înțelegătoare, părinții au auzit pentru prima dată cuvintele care le-au ușurat inimile: „Există o soluție. Putem lupta și putem câștiga.”
Intervenția propusă era una complexă — o rezecție tumorală realizată cu ghiduri personalizate, urmată de reconstrucție osoasă. Dar pentru Jana, această operație nu era doar un tratament. Era șansa ei de a visa din nou. De a-și imagina viitorul fără teamă. De a se întoarce la sală, acolo unde karate-ul îi dădea putere și încredere.
„Este un medic extraordinar, care mă încurajează și face tot posibilul să mă simt bine. Îi sunt foarte recunoscătoare pentru că m-a ajutat și m-a motivat să fiu răbdătoare și curajoasă, spunându-mi că totul va fi bine. M-a liniștit și ne-a redat speranța. Dorința mea este să practic karate și sper din tot sufletul să mi se îndeplinească”, spune Jana, cu o sinceritate care emoționează.
Povestea ei este despre forță — forța unui copil care nu renunță, forța unei familii care luptă până la capăt și forța unui medic care și-a dedicat cunoștințele pentru a reda un viitor.

Viața familiei lui Denis s-a schimbat complet când băiatul de 9 ani a fost diagnosticat cu osteosarcom, o tumoră malignă rară, apariția bolii fiind estimată la aproximativ patru cazuri la un milion de persoane. Osteosarcomul era localizat la nivelul humerusului proximal stâng, iar leziunea invada întreaga centură scapulară.
În secția de Ortopedie a Spitalului Pelican cele mai complicate cazuri sunt diagnosticate precis și tratate eficient, iar Denis a beneficiat de investigații medicale amănunțite și de o intervenție chirurgicală deosebit de complexă.
Operația a fost efectuată cu succes de către o echipă multidisciplinară coordonată de dr. Adyb Adrian Khal, medic chirurg Ortopedie Pediatrică, Ortopedie- Traumatologie și Ortopedie Oncologică, formată din dr. Crăciun Adrian, medic primar pediatru, medic specialist ATI-Pediatrie, conf. univ. dr. Țenț Andrei, medic primar Chirurgie orală și maxilo-facială, dr. Vieriu Georgiana, medic specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, dr. Samuilă Sergiu, medic specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, și dr. Pavel Mihai, medic rezident Ortopedie-Traumatologie.
Născut în Oradea, fascinat de vindecarea pacienţilor de către tatăl său, medic endocrinolog, urmează Facultatea de Medicină la Cluj. Se specializează, în Franţa şi Italia, în centre de elită. Câştigă o bursă la prestigiosul Institut de Ortopedie Rizzoli din Bologna, Italia unde devine primul medic român acceptat. După un an, revine în România pentru a aplica tot ce a învăţat. Lipsa suportului necesar, îl face să revină în Franţa, ţara în care şi-a început cariera. Devine asistent universitar la Spitalul Universitar din Nisa, unde stă 2 ani, apoi preia conducerea activităţii tumorale în ortopedie în al doilea mare oraş al Franţei, capitala regiunii PACA, la Spitalul Universitar din Marseille.
Dragostea faţă de ţara natală reiese din contactul permanent cu România, unde ajută constant pacienţii cu sarcoame osoase şi de părţi moi, principala sa arie de interes. Lupta continuă cu sarcoamele, aşa zisele “cancere osoase”, reconstrucţia osoasă masivă după rezecţiile oncologice, modul de adaptare a organismului uman, provocările legate de reinserţia socială a pacienţilor, îi ocupă majoritatea activităţii profesionale. Tumorile osoase sunt rare şi extrem de agresive. Aprox. 95% dintre pacienții tratați în centre oncologice musculo-scheletare de referință beneficiază de chirurgie de salvare a membrului afectat.
În urmă cu câteva săptămâni, Andra Greavu, o tânără de 26 de ani, a alergat după autobuz, a mers pe tocuri și a dansat. Lucruri normale pentru orice femeie de vârsta ei, doar că Andra nu le mai făcuse de la 17 ani. La 18 ani a aflat că are o tumoare osoasă la nivelul șoldului și, în următorii 7 ani, a umblat din medic în medic în speranța că va găsi o rezolvare. În tot acest timp, tumoarea a crescut de la dimensiunea unui bob de fasole până când a ocupat jumătatea dreaptă a bazinului. Soluția a venit când l-a găsit pe medicul Adyb Adrian Khal, chirurg ortoped la Spitalul Regina Maria Cluj, parte a Rețelei Private de Sănătate REGINA MARIA. În urmă cu un an, dr. Khal i-a făcut o operație complexă, de rezecție a tumorii și reconstrucție cu o proteză personalizată, iar acum Andra se simte normală și își pune viața în ordine...
Am răspuns afirmativ la solicitarea lui Mihai, în primul rând pentru că relația noastră de prietenie traversează frontierele. În al doilea rând, știu cât de important este pentru el să își conducă elevii în acest punct culminant al campionatului de baschet. Intervenția a decurs foarte bine, nu a fost dificilă, dar a fost meticuloasă. Recuperarea va fi lungă, de aproximativ trei luni.
Timone University Hospital of Marseille
264 Rue Saint-Pierre, 13005 Marseille, France
Spitalul Pelican Medicover
Strada Corneliu Coposu 2, Oradea 410450